USR reclamă lacune majore în achiziția de materiale din China, de către Municipiul Oradea. Li se cere demisia lui Mihai Jurca și doctorului Gheorghe Carp

Spread the love

O achiziție majoră pentru cadrele medicale și nu numai, din timpul stării de urgență, se lasă acum cu solicitări de demisii, din partea Opoziției locale. Filiala USR Bihor a dat publicității, ieri, un document stufos, care conține mai multe “capete de acuzare” la adresa lui Mihai Jurca – director APTOR “Visit Oradea”, dar și la adresa doctorului Gheorghe Carp – manager al Spitalului Clinic Județean. Cei doi au fost responsabili pentru aducerea, în Oradea, a echipamentelor procurate din China, folosite în lupta pentru răspândirea noului coronavirus, în Oradea și Bihor. Cercetând documentația pusă la dispoziție tocmai de către Spitalul Județean, în baza unor solicitări, oamenii de la USR au ajuns la concluzii drastice: și anume că realitatea nu corespunde modului în care municipalitatea a ales să le prezinte orădenilor achiziția din China: adică fără intermediari, la prețuri foarte bune pentru materiale și transport, fără avans necesar, cu certificate europene de conformitate și cu inspecția prealabilă riguroasă a echipamentelor comandate din Shanghai, dar și din alte părți ale Chinei.

“Procurorii” de la USR

Acuzele formulate de USR vin după o cercetare a documentelor pe care le-a obținut de la Spitalul Clinic Județean condus de dr. Gheorghe Carp, USR înfierând faptul că documentația cerută în baza legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public au parvenit incomplete.
“Riscul la care cei doi reprezentanti ai municipalitatii au astfel expus mii de persoane nu poate fi justificat nici prin dorinta de a face economii in bugetul municipalitatii, nici prin caracterul exceptional al starii de necesitate.
Avand in vedere cele prezentate anterior, considerăm că demisia celor doi reprezentanti ai municipalitatii (Mihai Jurca – Primaria Oradea si Gheorghe Carp – Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Oradea) care au conceput, supravegheat si coordonat achizitia de materiale de protectie din China ar fi un gest de normalitate”, concluzionează USR Bihor, după ce, anterior, își argumentează teza prin șase “capete” de acuzare, fiecare cu “sentință” deja formulată de opozanții actualei administrații locale:

“1. Afirmatie: furnizorul nu a solicitat plata in avans. FALS
2. Afirmatie: furnizorul avea capacitatea de a produce si a livra tot stocul de marfa necesar, au fost eliminati intermediarii astfel rezultand un pret scazut al produselor. FALS
3. Afirmatie: toate materialele au certificate de conformitate europeana. FALS.
4. Afirmatie: pentru a garanta calitatea produselor, Primaria Oradea a angajat o companie globala care le-a inspectat inca din fabrica. MANIPULATIV / FALS
5. Afirmatie: S-a realizat un parteneriat public – privat cu o firma din parcul industrial Oradea. NU SE POATE VERIFICA.
6. Costul transportului a reprezentat 21,44% din valoarea marfurilor importate ceea ce a dus la o valoare foarte mica a pretului total platit/produs. FALS”.

În ceea ce privește transportul celor 37 de tone (170 de paleți) de materiale aduse cu șapte TIR-urile la Oradea de pe Aeroportul Otopeni, înaintea transporturilor aeriene ajunse direct din China, Primăria Oradea a precizat, la vremea respectivă, că a fost cu titlu gratuit, suportat fiind de firmele Lancetti și Rozoti. USR întreabă, totuși, cine a suportat costurile transportului par-avion pe relația China – București, pentru primele TIR-uri ajunse la Oradea.

Redăm din concluziile formulate de USR Bihor:

“Cei doi reprezentanti, ai Primariei si Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Oradea, Mihai Jurca si Gheorghe Carp, au supravegheat si au desfasurat o achizitie de produse de protectie din China. Cu ajutorul consultantei oferita de firma Benvenuti s-a ales un anumitor furnizor chinez prin intermediul caruia s-au achizitionat 69 de tone de materiale de protectie provenind din 6 fabrici diferite. Niciunul dintre cele 12 tipuri de produse achizitionate nu se prezinta, conform documentelor care ne-au fost furnizate, cu certificate de conformitate europeana sau cu declaratii de conformitate. De altfel, unii dintre producatorii materialelor importate produc, de fapt, cu totul si cu totul altceva: Jiangsu Hubao Group Co Ltd, producatorul halatelor chirurghicale si al combinezoanelor, produce de fapt imbracaminte si incaltaminte, iar Shandong Xiaoya Group Household Appliances Co Ltd, producatorul termometrelor, produce de fapt masini de spalat si frigidere.

Pentru cele mai importante repere din lista de cumparaturi (mastile chirurgicale si mastile FFP 3), SCJU Oradea a sustras documentele din seria rapoartelor solicitate de USR Bihor asa incat nu exista niciun document care sa ateste ca mastile respective sunt conforme cu vreunul din standardele aplicabile dispozitivelor medicale sau echipamentelor individuale de protectie in Europa.

Fara certificate este imposibil sa distingem ce fel de masti au achizitionat cei doi reprezentanti ai orasului si carui standard de protectie corespund. Reamintim ca produsele de protectie de acest tip sunt reglementate prin urmatoarele directive si standarde europene: MD Dispozitive medicale (93/42 CEE) – schimbat prin Regulamentul UE 2017/745, Standard: EN 14683:2019+AC:2019

PPE (Echipament Individual de Protectie) REGULAMENTUL (UE) 2016/425, Standard: EN 149:2001+A1:2009. In asa-zisele certificate de conformitate acestea sunt denumite “disposable medical mask” si “medical face mask”, iar in contractul de achizitie “single use surgical mask”. Reamintim, de asemenea, ca productia de masti de protectie din China se inscrie in 5 standarde diferite, indicii de protectie si performanta (dar si pretul de comercializare) fiind diferiti de la o categorie la alta.

  1. Surgical mask
  2. Respiratory protective equipment
  3. Medical protective face mask
  4. Disposable medical face mask
  5. Daily protective mask

Mastile catalogate de standardul european ca fiind FFP3 sunt echivalentul mastilor produse in China cu calificativul KN100 sub standardul GB 2626 – 2006 privind “respiratory protective equipment). Ori acest lucru nu se regaseste in niciun document furnizat.

Cei doi reprezentanti ai municipalitatii au stiu de la bun inceput ce fel de produse achizitioneaza (ieftine, de la producatori neconsacrati, fara certificate de conformitate) dar, din motive asupra carora putem doar specula, au transmis public, in mod insistent, ca toate produsele respecta toate normativele in vigoare iar o firma “globala” si-a asumat verificarea acestora. In fapt, dupa cum se dovedeste, documentele invocate nu exista sau sunt altceva decat ne sunt prezentate iar compania si-a asumat doar o inspectie vizuala, tehnica, a produselor pregatite de livrare, nicidecum o verificare de conformitate si/sau de calitate.

USR Bihor nu sustine ca materialele achizitionate din China sunt neconforme. Sustinem insa ca, din documentele ce ne-au fost remise sau au fost prezentate public pana in momentul acesta, nu reiese in niciun moment ca acestea ar fi conforme si certificate adica testate, sigure si performante asa cum ne-au fost prezentate.

Uniunea Europeana a emis intr-adevar o recomandare care permite folosirea produselor de protectie necertificate sau in curs de certificare in contextul Coronavirus. Insa, cu indeplinirea cumulativa si integrala a anumitor conditii: acestea sa fie folosite doar pe perioada actualei crize sanitare, sa nu ajunga in circuitul civil, sa faca parte dintr-o achizitie centralizata a unei autoritati relevante a statului care poate verifica conformitatea acestora, sa fie fabricate in conformitate cu standardele EN. SCJU Oradea nu este nici o autoritate relevanta a statului roman, nu are nici capacitatea tehnica si legala de a verifica conformitatea unor produse de acest tip si nu poate furniza nici documente din care sa reiasa standardele de productie pentru produsele importate.

Suntem dispusi sa intelegem si sa acceptam, intr-o anumita masura, unele exagerari in auto-promovare folosite de autoritatile locale pentru a-si crea in fata electoratului o imagine pozitiva, mai ales acum, in pragul alegerilor locale. La fel cum ne-am obisnuit cu transformarea banilor publici pusi anual cu generozitate la dispozitia APTOR mai degraba in propaganda politica decat turistica. Consideram insa ca este inadmisibil modul in care, prin actiunile lor, cei doi reprezentanti ai municipalitatii oradene au pus in pericol siguranta personalului medical si de interventie care a beneficiat de aceste produse de protectie. Starea de pericol rezida nu numai in faptul ca au achizitionat produse ieftine, de la producatori neconsacrati, pentru care nu pot prezenta vreo dovada de conformitate ci si in faptul ca au conceput si prezentat public, in mod coordonat si intentionat, prin trunchieri si manipulari de informatii, o imagine care nu corespunde realitatii, prin aceasta amagind opinia publica si personalul medical si de interventie ca are la dispozitie produse de protectie verificate, certificate si performante creand astfel o falsa stare de securitate. Riscul la care cei doi reprezentanti ai municipalitatii au astfel expus mii de persoane nu poate fi justificat nici prin dorinta de a face economii in bugetul municipalitatii, nici prin caracterul exceptional al starii de necesitate.

Avand in vedere cele prezentate anterior, considerăm că demisia celor doi reprezentanti ai municipalitatii (Mihai Jurca – Primaria Oradea si Gheorghe Carp – Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Oradea) care au conceput, supravegheat si coordonat achizitia de materiale de protectie din China ar fi un gest de normalitate. De asemenea, solicitam Primariei Oradea si SCJU Oradea prezentarea documentelor neprezentate din raspunsul conform legii 544 si demararea unei actiuni de verificare a conformitatii produselor achizitionate din China prin intermediul unei companii acreditata si competenta pentru asemenea inspectii”.

Documentația integrală furnizată de USR, aici: https://bihor.usr.ro/2020/07/03/masca/.

JURNAL BIHOREAN & BIHON.RO a solicitat deja Primăriei Oradea un punct de vedere relevant, ca răspuns la cele arătate de USR, pentru o bună informare a cititorilor noștri, contribuabili la bugetul local.

UPDATE | Dr. Carp: La Spitalul Covid-19 sunt 141 de internați, 15 pe paturi ATI. Jurca, despre importul din China: a costat 4 milioane de dolari, cu transport inclus

VIDEO | Un Boeing 737 Shanghai – Oradea a aterizat, plin cu echipamente de protecție

Șapte camioane cu 170 de paleți de materiale de protecție au ajuns la Oradea

 

 




Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Stirinoi.Net © 2020 All rights reserved