Regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, şi prinţul moştenitor au fost vaccinaţi împotriva COVID-19

Spread the love

Regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, a fost vaccinat împotriva COVID-19, a anunţat palatul regal joi, la o zi după începerea campaniei de vaccinare în regat. Fiul regelui, prinţul moştenitor al-Hussein, şi unchiul său al-Hassan bin Talal au fost şi ei, de asemeenea, vaccinaţi, relatează dpa, citată de Agerpres.

Iordania a primit în această săptămână livrări de vaccinuri atât de la Pfizer/BioNTech, cât şi de la compania chineză Sinopharm. Cetăţeni, rezidenţi şi refugiaţii înregistraţi se pot vaccina gratuit.

Regatul a început, de asemenea, să vaccineze joi refugiaţi înregistraţi la ONU. Până acum, 43 de sirieni refughiați care locuiesc în tabăra Zaatari au primit serul.

”Pentru reducerea răspândirii COVID-19 este necesar în prezent ca persoanele cele mai vulnerabile din societatea noastră şi din întreaga lume să aibă acces la vaccinuri, indiferent de unde provin ele. Cu mare mândrie UNHCR contribuie la eforturile Guvernului Iordaniei de a realizează acest lucru”, a declarat Dominik Bartsch, reprezentantul UNHCR în Iordania.

Iordania, o ţară cu aproximativ 10 milioane de locuitori, a înregistrat peste 310.000 de cazuri de coronavirus şi 4.000 de decese de la începutul pandemiei și până acum.

Foto: Epa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Stirinoi.Net © 2020 All rights reserved