Mai mulți medici din București au fost trimiși să se vaccineze la un centru inexistent. Reacția lui Valeriu Gheorghiță

Spread the love

Dan Malciolu, medic la unitatea sanitară Hospice Casa Speranței din București, unde sunt îngrijiți bolnavi de cancer în faze avansate a povestit, miercuri, pentru Europa FM că sistemul electronic l-a repartizat greșit către un centru de vaccinare inexistent. În situația lui au mai fost și alți 10 colegi de la unitatea medicală.

„Am fost programați conform uzanțelor, pe platforma electronică și unii dintre noi, peste jumătate, am fost arondați Spitalului Sfântul Ștefan. Ieri, s-a prezentat acolo primul coleg medic și personalul de la pază i-a spus că acolo nu există centru de vaccinare, iar colegul, fiind mai răbdător din fire, a luat-o la picior încercând să se vaccineze și a fost trimis la plimbare, nu avea programare în centrele celelalte”, a declarat medicul Dan Malciolu la Europa FM.

Medicul a povestit pe Facebook că a încercat ore întregi, de marți seara până miercuri dimineață, modalitatea prin care el și colegii lui de la Hospice Casa Speranței, se pot vaccina. Însă nici DSP București nici alți dispeceri nu au găsit repede o soluție pentru că sistemul nu permite reprogramarea celor deja alocați la vaccinare.

„ Mă gândesc cum ar fi fost dacă lucrurile nu ar fi ridicole din când în când. În viață. În profesie. În pandemie. (…) Întâi, un cadru militar mi-a zis că nu poate să mă ajute, dar ca îmi înțelege situația. La insistențele mele și înțeles fiind, mi-a sugerat să sun la DSP. Acolo iar m-a înțeles cineva care mi-a sugerat să sun iar la DSP și să tastez altceva decât înainte. Chiar asta fac, acum când scriu. Linia se deconecteaza la câteva minute, dar eu continui să încerc. Și mă tot gândesc, oare o să îmi răspundă cineva”, a scris medicul, marți seara, pe pagina sa de Facebook.

Într-o reacție pentru Europa FM, medicul Valeriu Gheorghiță,coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, a spus că persoanele aflate în această situație vor fi redirecționate către centrele de vaccinare de la Spitalele Floreasca și Universitar.

„Au început să fie reprogramați la alte centre, au început să vină recipisele de confirmare. Singura problemă este cu colegul care avea ieri programarea la Sfântul Ștefan și care nu mai poate fi schimbată, rămâne de văzut ce se va întâmpla cu dumnealui”, a explicat Valeriu Gheorghiță.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Stirinoi.Net © 2020 All rights reserved