Reacția regizorului Nanau în presa internațională: „Miza nu e să mă cert cu politicienii. Ei schimbă discuția, iar discuția e cum ajută statul cultura”

Spread the love

Mai multe posturi de televiziune, radio și publicații internaționale, printre care canalul France 24 sau  revista americană The Variety au consemnat disputa apărută între ministrul culturii din România și regizorul filmului Colectiv, propunerea țării la Premiile Oscar.

Alexander Nanau a refuzat premiul care urma să-i fie acordat vineri, 15 decembrie, de către președintele Klaus Iohannis. El a motivat prin aceea că statul român n-a ajutat concret cultura, deși reprezentanții săi a avut mai multe întâlniri cu asociațiile de creatori. 

Bogdan Gheorghiu, ministrul culturii, a emis un comunicat de presă, în care a spus că Nanau reacționează astfel după ce a cerut bani pentru promovarea filmului său și el i-a dat mai puțini.

Un val de dezaprobare la adresa politicianului a apărut în spațiul public, mai multe voci din domeniu atrăgându-i atenția că filmul Colectiv a cîștigat, ca și altele, un concurs la CNC, că finanțările s-au dat în 2016, nu în pandemie, și că în ceea ce privește banii oferiți acum, în 2021, pentru promovarea internațională a peliculei, nu sunt un privilegiu, ci aceiași pe care statul român îi oferă de fiecare dată pentru campania filmului pe care îl propune la premiile Oscar.

<strong>În 35 de ani de când propune filme la Oscar, România nu a reușit nicio nominalizare, nici cu importantele producții, multipremiate, ale lui Cristi Mungiu, Corneliu Porumboiu sau Cristi Puiu. Conform presei internaționale, „România este singura țară fără măcar o nominalizare dintre cele cu cinematografie vibrantă”.

Nanau a explicat în revista americană The Variety că nu vrea să se certe cu nimeni, deși găsește anormală atitudinea politicienilor, pe care el o rezumă astfel: ”Ți-am sprijinit filmul, cum îndrăznești să ne critici?”.

Nanau spune că, de fiecare dată când o țară propune un film la Oscar, proiectul ”devine unul național” și spune că ministrul culturii a avut o atitudine pozitivă până cînd el a refuzat premiul.

Tot ce cer este să avem un dialog național. Hai să folosim ziua culturii ca să găsim soluții să ținem în viață acest sector.

Alexander Nanau:

Ales drept filmul european documentar al anului 2020 la ”Oscarurile” europene, cîștigător al premiului pentru cel mai bun documentar al lui 2020 în competiția jurnaliștilor americani de cinema, nominalizat recent la mai multe categorii la premiile criticilor de cinema din Londra, Colectiv continuă să culeagă aprecieri din cele mai diverse și neașteptate locuri. 

Recent, singurul ziar realizat integral în limba bască din Spania, Berria, a dedicat două articole documentarului din România, discutând cu jurnaliștii români de investigație ca să înțeleagă mai bine contextul. 

Colectiv oferă motive puternice atât pentru disperare față de om, cât și pentru a avea credință în om. Ca viețile

Juan Luis Zabala, Berria:

Gala Oscarurilor 2021 va avea loc la Los Angeles pe 25 aprilie. Chiar în aceste zile este în plină derulare votul pentru stabilirea listei de 10 semifinaliști la fiecare categorie, care vor fi anunțați pe 9 februarie.  Apoi, până pe 15 martie se vor alege filmele nominalizate. 

<strong>La categoria ”Film internațional”, unde România a înscris Colectiv va fi cea mai intensă și extinsă competiție din istorie, cu 93 de pelicule înscrise. Colectiv concurează și la categoria de film documentar.</strong><br>

În ciuda primirii internaționale a lui Colectiv, jurnalista Iulia Blaga, una dintre vocile care urmărește cu asiduitate lumea internațională a filmului, a explicat într-un recent articol din Săptămâna de cultură cât de dură și impredictibilă este competiția în elita la scară globală, unde a izbutit să pătrundă filmul lui Nanau.

Până la ediția din 2021, lista țărilor cu rezultate la Oscar, conform Wikipedia, este următoarea:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Stirinoi.Net © 2020 All rights reserved